Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a obținut, marți, în manșa a doua a turneului de la Wuhan, victoria cu numărul 40 în acest an pe suprafață rapidă, ea conducând detașat într-un clasament al succeselor pe hard, informează site-ul oficial al WTA.
Pe locul secund se află sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 12 WTA, cu 31 de victorii, în timp ce liderul WTA, americanca Serena Williams, este abia a treia, cu 30 de meciuri câștigate pe astfel de suprafețe.
Palmaresul Simonei Halep în 2015 pe cele trei suprafețe este următorul: 40 de victorii și 7 înfrângeri pe hard, 6-4 pe zgură și 2-2 pe iarbă.
Pe hard, Halep a câștigat trei turnee în acest an, Shenzhen, Dubai și Indian Wells, a disputat alte două finale, la Toronto și Cincinnati, și a ajuns de alte două ori în semifinale, la Miami și US Open.
Simona Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 1, s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului de la Wuhan (China), după ce a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-1, pe sportiva rusă Anastasia Pavliucenkova, poziția 32 în ierarhia mondială.
În faza următoare, Halep va juca, miercuri, nu înainte de ora 13.30, în premieră, împotriva sportivei britanice Johanna Konta, locul 66 WTA, venită din calificări.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER